Proiecte

„Si ei merita o sansa !"







„Batrani uitati - bunici de-mprumut"


Vineri, pe 14.04.2017 am facut vizite la cateva din familiile si batranii singuri care au facut parte dintr-un proiect al Organizatiei noastre, desfasurat din noiembrie 2016 pana in februarie 2017. Pentru ca Pastele batea la usa, ne-am gandit ca le-ar prinde bine niste alimente, asa ca am mers la ei cu cate ceva util pentru aceste zile.
Chiar daca nu am avut prea mult timp sa petrecem vorbind cu fiecare din ei, totusi nu am putut sa nu remarc faptul ca au fost bucurosi ca ne-am revazut dupa 2 luni de la terminarea proiectului. Cu Dana Baloana, Samuel Cristian si Ciobanu Ioana

25.11.2016

Nimic nu se compara cu multumirea sufleteasca pe care o ai dupa ce ajuti pe cineva, dupa ce alini niste suflete incercate de necaz ! Azi am continuat cu vizitele la persoane in varsta si la familii aflate in dificultate din punct de vedere financiar si nu numai. Pentru a ne duce la indeplinire misiunea, am facut mai intai o vizita de lucru la Lidl si la Kaufland, pentru aprovizionarea cu cele necesare vizitelor.
Mai intai am vizitat familia Barzu, formata din mama si 6 copii, o familie greu incercata de pierderea tatalui si care acum incearca sa supravietuiasca din alocatiile copiilor, pensiile de urmas si ceea ce mama mai aduce din munca ocazionala. Am povestit intamplari amuzante, am ras, am depanat amintiri si uite asa, nici nu stiu cand a trecut timpul!
Stati cu noi - mai urmeaza !!

26.11.2016

Episodul 2 al zilei de azi s-a petrecut la familia Lica Grigore, care, impreuna cu sotia sa, locuiesc intr-o garsoniera micuta, unde abia poti respira de multimea lucrurilor din camera, dar care dau impresia ca fara ele nu s-ar descurca, ca viata lor nu ar fi aceeasi fara ele! Voluntarii nostri au discutat cu cei care ar putea sa le fie bunici, au ascultat vorbe sfatoase si au luat aminte la ceea ce au avut de spus gazdele noastre. Chiar daca nu am stat foarte mult, s-au bucurat pentru ca am fost acolo, pentru ca au avut cu cine discuta si cineva a fost acolo pentru ei ca sa-i asculte!
Putem spune ca ziua noastra a fost mult mai buna dupa aceasta vizita!

27.11.2016

Chiar daca nu am mai scris vineri nimic despre episodul 3 al zilei, el totusi a avut loc, chiar daca mai tarziu, adica dupa ora 18, pana spre ora 20. Aceasta vizita a avut loc la doamna Lidia Podaru, o bunicuta care este singura, sotul fiind decedat, dar care este plina de viata, care este foarte vioaie si chiar daca nu prea mai poate pleca din casa asa des ca inainte, are destula treaba prin casa incat sa fie ocupata toata ziua. A fost foarte incantata de vizita noastra si foarte multumitoare lui Dumnezeu pentru ceea ce a primit. Promitem ca vom mai veni in vizita, mai ales ca am avut un timp cu discutii foarte animate, pe diverse teme, dar mai ales pe teme medicale, de interes pentru doamna Lidia.
Va tinem la curent cu ceea ce vom face saptamana viitoare, asa ca stati pe-aproape!


„Un strop de speranță"


Chiar daca nu a fost de anvergura obisnuita, azi am dus cateva sandwichiuri, fructe si ceai la oameni ai strazii care dorm langa un bloc din Nicolina- Iasi. Chiar daca sunt ignorati de multi, fugariti de altii de pe langa blocurile lor, haituiti de unii din cei care sunt ca si ei, pentru a le lua lucrurile sau banii pe care-i mai au, trebuie sa ne gandim mereu ca acestia sunt OAMENI ca si noi si doar imprejurarile nefavorabile pentru ei i-au adus in strada. Daca am avea rabdarea si disponibilitatea de a sta de vorba cu ei, am auzi povesti de viata triste, povesti in care de multe ori ei sunt victimele familiei, sistemului, ale nepasarii noastre. Hai sa fim mai empatici cu semenii nostri, sa ne facem timp sa vorbim si cu ei, pentru ca am putea avea surpriza sa dam peste oameni cu care chiar ai ce discuta, cu oameni care au un trecut asemanator cu al nostru, doar cu un prezent in care parca nu-si mai gasesc locul. Sa ne facem un obicei din a lua cu noi cand iesim din casa cateva fructe , cateva sandwichiuri pentru oameni ca ei, pentru copiii care stau pe strada sau in canale, si va garantez ca veti avea o zi mult mai buna, mai fericita dupa ce veti face o asemenea fapta. Va uram spor la fapte bune !!
Iar pe cei care credeti ca puteti ajuta cu ceva, asteptam sa ne contactati la telefon sau pe facebook.
Ema CIOBANU: 0744245221 sau 0774043850
Multumim!



Azi, 7.01.2017, impreuna cu tinerii din Biserica Filocalia si cu contributia lor financiara, am pregatit mancare pentru oamenii strazii. Chiar daca a fost un frig groaznic, sau poate de aceea, ne-am hotarat sa le ducem ceva cald de mancare, sa le ducem haine groase, ciorapi grosi, paturi, donate de Asociatia Harmony and hope Iasi. Desi azi, din cauza ca multi studenti sunt inca in vacanta, au fost mai putini cei care s-au implicat in aceasta actiune, totusi nu am putut intrerupe bunul obicei de a ajuta acesti oameni, asa cum se intampla de ceva vreme in fiecare vineri.
Mai jos puteti vedea cateva poze de la actiunea de azi!
Scopul pentru care facem publice aceste actiuni, nu este acela de a ne lauda cu ceea ce facem, nici pe departe, ci doar de a impulsiona si de a antrena si pe altii care au o inima mare si vor sa ajute cu paturi, pilote, perne, haine groase si chiar alimente neperisabile ( orez, paste, zahar, ceaiuri de fructe uscate, ulei, etc ) pe care sa le putem prepara in fiecare saptamana pentru acesti oameni. Va multumim anticipat si va asiguram ca va tinem la curent cu actiunile noastre la care va asteptam sa fiti parte!
Pentru orice oferta de ajutor, asteptam sa ne contactati pe facebook sau la telefon.
Ema CIOBANU: 0744245221 sau 0774043850
Multumim!



Azi dimineata am plecat la biserica, ca orice crestin intr-o zi de duminica, dar Dumnezeu a zis ca mai bine IL slujim altfel... Asa incat, Harmony Cafe, initiatori ai proiectului ,,O portie de dragoste'', impreuna cu cateva persoane din Asociatia Harmony and Hope, am plecat pe strazi, in locuri in care stiam ca stau in mod frecvent oameni fara adapost, asa-numitii ,,oameni ai strazii''. De acolo, am luat pe cei care au vrut sa vina cu noi, i-am dus la Centrul de urgenţă pentru recuperare si integrare socială C.A. ROSETTI Iasi unde au fost spalati, tunsi, schimbati cu haine curate , cu incaltaminte de sezon, donate de persoane fizice, dar si de unele ONG-uri, printre care si Harmony and Hope, apoi au mers la Harmony Cafe unde au luat masa.
In timp ce ei mancau, un grup de tineri au cantat colinde, asa incat atmosfera a fost cu adevarat una de sarbatoare, toti cei de fata putand asculta despre nasterea Domnului si despre iertarea pacatelor adusa de moartea si invierea Lui.



„Sprijin şi suport pentru femei defavorizate”


Proiectul este in valoare totala de 30950 lei, din care 24950 este finantare nerambursabila din bugetul judetului Iasi – Consiliul judetean Iasi, conform prevederilor Legii 350/ 2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general.
Prin acest proiect, Asociaţia „Harmony and Hope“ îşi propune să dezvolte abilităţi în domeniul croitoriei pentru 12 femei din judeţul Iaşi, ce aparţin grupurilor vulnerabile – femei şomere, cu vârsta de peste 45 de ani, mame singure, mame care au copii cu dizabilităţi.
Pentru identificarea grupului ţintă vom colabora cu primăriile din Tomeşti, Valea Lupului şi Miroslava. Totodată, vom colabora şi cu ONG-uri care se ocupă de copii cu dizabilităţi şi ale căror mame vor să urmeze acest curs, ca mai apoi să poată folosi cunoştinţele în interesul familiei, pentru mici reparaţii vestimentare sau confecţionarea de articole textile de uz casnic.
Durata implementării proiectului este de 2 luni, începând cu 14 august 2015. La finalul cursului, articolele realizate de grupul ţintă vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii.

Rezultatele asteptate ca urmare a acestui proiect:

– creşterea gradului de promovare şi conştientizare a incluziunii socio-profesionale a femeilor şomere;
– 12 femei din mediul rural, care vor dobândi abilităţi specifice domeniului croitoriei/confecţiilor textile;
– după finalizarea proiectului cursantele au posibilitatea de a înfiinţa ateliere la nivelul micro-comunităţii lor unde să ofere servicii de croitorie/ confecţii textile pentru familie, rude, consateni;
– 1-2 cursante vor colabora cu Asociaţia „Harmony and Hope“, în ceea ce priveşte confecţionarea de diverse articole textile din metrajul existent în magazinul organizaţiei.

Detalii despre cursuri si inscrieri obtineti de la Ema CIOBANU: 0744245221, 0774043850, e-mail: contact@harmonyassociation.ro, ema_ciobanu2003@yahoo.com


NOUTATI DESPRE CURSUL DE CROITORIE

Acesta este pliantul de promovare al proiectului nostru si pe care il vom distribui in satele din jururl Iasului – Tomesti, Valea Lupului si Miroslava, precum si in diverse locuri din Iasi , de unde si asteptam sa fim contactati de femeile din grupul tinta pentru inscrierea la curs:

About Image

Si am pornit sa distribuim pliantele si sa gasim cursante…

Ieri, impreuna cu Samuel Cristian, am strabatut cateva comune din judet pentru a face cunoscut proiectul Asociatiei noastre si pentru a lasa pliante la Primariile sau Consiliile locale din Tomesti, Valea Lupului si Miroslava. Si unde in alta parte ne puteam adresa decat la Serviciul de Asistenta Sociala din respectivele Primarii, unde se stie exact cine ia ajutoare de la stat, deci cine nu are ocupatie, astfel incat sa ne poata ajuta in gasirea de persoane care se incadreaza in grupul nostru tinta. In general am avut parte de amabilitate, dar si de reticenta provenita din faptul ca unele ONG-uri au venit pe la aceste primarii, au cautat oameni pentru tot felul de activitati, cursuri, dar nu si-au tinut promisiunile.
Foarte bune fondurile europene prin care se fac cursuri care-i ajuta pe oameni sa se califice in tot felul de meserii si ocupatii, dar care, prin faptul ca au dat indemnizatii celor care au absolvit cursurile respective, le-a deturnat atentia si interesul spre bani, nu spre invatarea unor lucruri folositoare, asa incat, tu care te duci si le oferi DOAR un curs gratuit si DOAR niste bilete de transport in comun, nu insemni o tentatie pentru acesti oameni, care prefera sa stea acasa cu ajutor social incepand de la 141 de lei pe luna decat sa deprinda o meserie noua.
Ca sa inchei cu o nota optimista, sper totusi ca voi gasi atatea femei cate am nevoie pentru a putea desfasura cursul de croitorie din proiectul nostru.

About Image


Si am inceput cursul…

Si a fost o zi de luni 07.09.2015, si am inceput cursul de croitorie, cu mult elan si speranta ca toate cursantele vor fi receptive la ceea ce li se preda si vor invata repede ceea ce trebuie sa stie pentru a-si croi si confectiona singure diverse articole de imbracaminte, articole de uz casnic – fete de masa, huse de scaune, sacose de piata.

Am facut cunostinta, am socializat la o prajitura si un suc, asa incat de marti ne apucam de treaba, instructorul nostru Louis Dina, avand planuri mari pentru cele 6 saptamani de curs. Va vom tine la curent cu tot ceea ce se intampla si vom posta poze cu produsele confectionate. Fiti pe faza !!

09/09/2015

A venit ziua de miercuri si ne-am pus pe treba cu mare interes , asa ca avem si poze care au incercat sa redea entuziasmul doamnelor la contactul cu masinile de cusut, Si mai interesanta a fost faza cu luarea unor masuri pentru un tipar de fusta , pe care fiecare si-o va confectiona si speram ca o si va purta, mai ales fiind facuta de fiecare cursanta in parte.
Si pentru ca sa aiba pe ce sa ia notite, fiecare doamna a primit un caiet cu insemnele CJ si ale ONG-ului nostru, cele care au finantat proiectul.
Pentru marti nu prea avem ce sa va aratam pentru ca am facut protectia muncii asa cum sta bine unor doamne care vor sa se fereasca de necazuri , dar cred ca am pus destule poze incat sa se vada interesul cu care se participa la curs.


Deja se cunoaste ca fetele au progresat – se lucreaza intens la masinile de cusut , pe materiale si cu ata, spre deosebire de ieri cand s-au facut cusaturi pe hartie, pentru a invata cum sa tina randurile drepte. Evolutia este una promitatoare, asa incat, in scurt timp va vom arata si primele produse confectionate de cursante. Stati pe-aproape !!

16/09/2015

Chiar daca nu am mai postat nimic de 2 zile , sa stiti ca ne continuam activitatea la cursul de croitorie !! Azi s-a lucrat intens la croit fuste si la cusut la masina, asa ca maine vom fi in stare sa va aratam rezultatele muncii de azi. Pana la rezultate, sa vedem cum ajungem acolo…


17/09/2015

Azi suntem in masura sa va aratam cateva din produsele facute de cursantele noastre:
– saculeti pentru papuci de schimb;
– fete de perna copii;
– gentute rustice (traistute ) cu captuseala si buzunar intetior

18/09/2015

Ziua de vineri a trecut pe nesimtite pentru fetele de la cursul nostru, cu rezultate de-a dreptul spectaculoase. Unele au avut de terminat traistutele de ieri , iar altele au trecut la cusut fuste. Fiind asa de ocupate, nici nu si-au dat seama cand s-au dus orele de curs…
Mai avem inca o luna de curs, asa ca asteptati-va la inca multe alte ,, minuni” iesite din mainile dibace ale acestor femei…

21/09/2015

Nu stiu cum incepe o zi de luni la altii, dar la cursul nostru, toata lumea a venit cu chef de munca si cu elan maaaaaaxim!!!
Chiar daca alte doamne pun conserve, fac zacusca, la noi croitoria este cea mai importanta. Azi am continuat cu traistutele – cele care nu au terminat saptamana trecuta, unele au continuat cu fustele incepute vinerea trecuta. Pentru ca nu putem munci continuu, mai facem si cate o pauza de cafea, de fursecuri si suc,

22/09/2015

Azi , unele fete au continuat cu articolele incepute ieri, dar altele au facut ceva nou, Doina Vieru a terminat traista, Atena a facut saculeti de gradinita, Dorina a inceput o traista, Elena a pregatit materiale pentru maine, etc. Fiecare trebuie sa invete tot ce este in programa acestui curs, asa ca, fiecare in ritmul ei, va trece prin toate etapele de pregatire pentru a deveni o cat mai buna croitoreasa.

23/09/2015

Pe zi ce trece sunt tot mai convinsa ca doamnele care au venit la acest curs, au un talent nativ in materie de croitorie, talent care a avut nevoie de ocazia asta ca sa fie scos la lumina. Invata foarte repede , usor, ceea ce li se arata, din mana lor ies produse care pot fi folosite fara probleme chiar si de cei mai pretentiosi.
Dimineata , fiecare s-a orientat spre ceva ce nu a facut pana acum – Doina a facut fete de perna, Elena, Atena, Tatiana au inceput cate o geanta mai mare , ca pentru piata sau pentru carat bagaje. Alte doamne vor face maine sorturi de bucatarie, cele care nu au facut saculeti sau traistute, se vor ocupa cu asta. Va tinem la curent cu evolutia fetelor !!

24/09/2015

Aglomeratie maxima si productivitate ridicata azi la cursul nostru .Daca o tinem tot asa ca azi, in scurt timp terminam materialele cumparate din fondurile date de Consiliul Judetean !!
Azi, majoritatea fetelor au confectionat cate 2 articole – unele cate un saculet si o traista, altele geanta si sort de bucatarie, altele saculet si au inceput fusta……Deja avem clienti pentru produsele noastre, cele mai intrebate fiind gentile rustice. Dar pentru ca la sfarsitul proiectului vom avea o expozitie, nu le putem vinde , pentru ca asta ar insemna ca ramanem fara exponate. Dupa finalizarea proiectului, va asteptam sa ne fiti clienti….

25/09/2015

Ca pe banda rulanta ies produsele in atelierul nostru…. pe zi ce trece, fetele sunt tot mai sigure pe ele , viteza de lucru creste si chiar pare ca se plictisesc sa mai faca saculeti si traistute….vor fuste, bluze, pantaloni….Dar pentru ca nu toata lumea este la acelasi nivel, inca mai ,, pierdem vremea ” cu astfel de lucruri marunte. Unele fete au facut totusi cate o fusta, dupa care au trecut la sorturi, sacose, genti…

30/09/2015

De luni am schimbat sala in care ne desfasuram cursul , dar interesul pentru curs a ramas la fel de mare….avem si unele materiale noi, asa ca front de lucru este destul, idei multe si bune au fetele, deci demaram in tromba saptamana…

02/10/2015

Deja traistutele si saculetii de gradinita sunt istorie…fetele au trecut la lucruri serioase, demne de o croitoreasa adevarata – azi unele au inceput sa faca rochii !! Saptamana viitoare vom invata sa facem si mici retusuri, vom continua cu fustele si chiar cu rochiile, pentru cele care nu au facut saptamana asta aceste articole.

05/10/2015

Dupa cum spuneam intr-o postare anterioara, doamnele sunt foarte interesate sa invete croitorie, asa ca, fiind multe ele si masinile de cusut putine, am mai adus de acasa cateva, asa incat sa aiba cat mai mult timp pentru a confectiona ce si-au propus. Unele croiesc, altele trag la masina….ce mai, un adevarat stup de albinute harnice. Chiar daca una din poze aduce a bazar, ne mandrim cu bazarul din atelier, pentru ca sunt produse confectionate de noi si suntem mandre de ceea ce am realizat!
Chiar daca am lucrat mult pana acum, inca mai avem multe materiale care ne asteapta in rafturi, asa ca speram sa avem eficienta maxima in urmatoarele zile.

07/10/2015

De 2 zile confectionam cu mare spor , lenjerie de pat – fete de perna si cearceafuri de pat – pe care le vom dona. Doamnele sunt foarte entuziasmate de rezultatele muncii lor, avand in vedere ca in 2 zile, deja sunt vreo 50 de fete de perna si cateva cearceafuri.
Asta nu inseamna ca cele care au avut incepute alte articole, nu le-au putut termina, asa incat, avem si fustite noi, ceva fuste de dama, un sarafan inceput.

09/10/2015

Ultimele 2-3 zile le-am petrecut incercand sa terminam lenjeriile despre care va spuneam si chiar daca nu am reusit inca sa ne facem norma propusa – in mare parte si din cauza faptului ca nu avem decat 4 masini de cusut ale proiectului si alte 2 aduse de acasa si care sunt insuficiente pentru 12 femei – totusi suntem mandre ca numarul lor a crescut simtitor, ceea ce se poate vedea si din pozele postate. Unele fete au croit la greu cearceafuri si fete de perna din cei peste 50 de metri de panza, altele au cusut la masina, asa incat toata lumea a fost implicata activ in aceasta actiune. Asa ca va invit sa vedeti pozele de mai jos pentru a va convinge de cele spuse in postare…

13/10/2015

Azi am realizat ce putine zile mai avem din cursul nostru – doar 5 zile !! Deja fetele se intreaba ce vor face in timpul cat erau la curs pana acum si chiar li s-a parut o idee foarte buna sa ne mai intalnim in continuare pentru a ne ajuta reciproc in a croi si a confectiona cate ceva.
Dar pana vineri, mai avem cateva zile pline, ocupate cu terminarea unor lucruri incepute zilele trecute.

15/10/2015

Pentru ca ne-am cam facut norma de cearceafuri si fete de perna, azi ne-am ocupat de facut sorturi de bucatarie , fete de masa, saculeti. Elena s-a ocupat de calcat ceea ce am produs in ultimele zile, mai exact lenjeria si cativa saculeti.
Pentru ca mai avem doar 2 zile pana la Conferinta de inchidere a proiectului, pregatim produsele pe care le vom expune acolo, respectiv calcam si paturim cat mai frumos ceea ce am produs.

15/10/2015

Azi a fost ultima zi de curs si chiar daca nu am programat sa avem tort ca de sfarsit de curs, am avut tort ca de aniversare….de fapt ca de 2 aniversari – Dina Louis si Dorina Mihaita.Deci azi am avut o zi foarte dulce, cu multa veselie, cu depanat faze tari din timpul celor 6 saptamani petrecute impreuna, cu regretul ca s-a terminat cursul, cu multumirea ca am cusut multe articole…
Unele dintre doamne au fost destul de sceptice cand au inceput cursul si au auzit ca va tine doar 6 saptamani – s-au gandit ca nu vor avea timp sa invete sa faca ceva concret in timpul asta, ca vor veni doar cateva zile sa vada care-i atmosfera si sa nu mai vina daca nu le place. Acum, dupa ce timpul a trecut, ar mai vrea alte 6 saptamani, nu pentru ca nu au invatat nimic , ci pentru ca li s-a parut asa de fain cursul incat l-ar mai repeta, pentru ca ceea ce au realizat in acest timp a fost muuuult peste asteptarile lor.
Asa ca, pentru a li se mai domoli jalea, am convenit ca de luni sa ne mai intalnim inca vreo cateva zile, astfel incat sa nu fie o ruptura prea brusca…
Maine, Conferinta de inchidere proiect , la Prefectuta Iasi, la ora 11, Sala Galbena!

16/10/2015

Desi imi vine greu sa cred si sa scriu asta, trebuie sa admit ca tocmai am pus capat oficial cursului nostru de Croitorie. Azi am avut Conferinta de inchidere a proiectului nostru numit ,, Sprijin si suport pentru femei defavorizate”, prin care am ajutat 12 femei sa-si dezvolte abilitati de croitor/confectioner. Acest curs a avut rolul, in primul rand sa le invete cum sa-si faca mici retusuri la articole de imbracaminte, sa-si confectioneze unele articole de uz casnic, dar mai ales, pe multe dintre ele, le-a scos din rutina zilnica si le-a ajutat sa mai cunoasca alte femei, sa socializeze…
Azi, in Sala Galbena a Prefecturii Iasi, cu participarea reprezentantilor mai multor ONG-uri dar si a unora din doamnele participante la cursul nostru, am anuntat inchiderea oficiala a proiectului nostru. La finalul sedintei, am avut ocazia sa socializam in jurul unei mese pline de platouri cu bunatati. Deasemeni, cei prezenti au putut vedea expuse cateva din produsele confectionate in cadrul cursului.



Colaboratori

Daca vreti sa ne sprijiniti, puteti face o donatie: